Totalul afișărilor de pagină

duminică, 21 noiembrie 2010

Arta Fotografiei

Fotografie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Serie de articole despre
Fotografie

RetinaIIIc600.jpg

Fotografi de la A la Z
A B C D E F G H I J K L M
N O P Q R S T U V W X Y Z

Vedeţi şi
Portal fotografie
Toate articolele


Istoria fotografiei
Genuri şi discipline
Fotografia bazată pe argint
Fotografia digitală
Tehnica fotografică
Aparate fotografice

Termenul de fotografie are o triplă semnificaţie în vorbirea curentă:
  • este tehnica care poate crea imagini sub acţiunea luminii;
  • este o imagine obţinută prin această tehnică;
  • este o ramură a artei grafice care foloseşte această tehnică.

Cuprins

[ascunde]

 Etimologie

Cuvântul fotografie are originea de la două cuvinte provenite din limba greacă: fotos (φotoς) care se traduce ca lumină, evident (în cazul nostru se foloseşte termenul de lumină) şi graphy (γραφειν) care se traduce ca lumină, desen, scris. Literalmente se poate traduce prin a picta cu lumină. In vorbirea curentă pe scurt se foloseşte termenul de imagine.

Istoric

Aparate foto
Cele trei fenomene necesare obţinerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp:
  • Încă de pe vremea lui Aristotel s-a ştiut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obţine astfel o aşa-numită cameră obscură.
  • Pe de altă parte, alchimiştii ştiau că lumina înnegreşte clorura de argint.
  • A treia contribuţie a venit din partea lui John Herschel, care în 1819 a descris proprietăţiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni "fixatorul" fotografiei.
Prima experienţă foto a lui Niepce
Joseph Nicéphore Niépce, un mic fizician din provincie, a folosit toate aceste trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de argint (1829). Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a murit în 1833, dar invenţia sa a fost recuperată de către Jacques Mandé Daguerre.
De aceea, data oficială a invenţiei fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat invenţia numită de el "daghereotip", care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Proprietar al invenţiei a devenit statul francez.
Graţie daghereotipiei se obţine o matriţă a mediului pe o placă metalică tratată cu o substanţă fotosensibilă , după o expunere de "doar" 8 ore (când cerul este complet senin). Copierea se făcea prin presarea matriţei pe suportul de hârtie, ca şi la orice tipărire a ziarelor.
Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar şi la o oră de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenţie făcând să apară şi o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.
În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat (balon).
Dacă la început negativul (cunoscut şi sub numele de "clişeu") se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă şi care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai uşor de manipulat decât cristalul.
Roll film
George Eastman reuşeşte în anul 1884 să realizeze primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de "roll film", uşor de manipulat, incasabil şi cu aceleaşi proprietăţi fotografice ca şi ale plăcii de cristal. Totodată, volumul şi greutatea aparatului de fotografiat se micşorează considerabil, transportarea lui nemaifiind o problemă.

 Evoluţie

În decursul timpului fotografia a evoluat foarte mult. Progresele au urmat trei direcţii principale:
  • reducera duratei de expunere / mărirea sensibilităţii filmului sau a plăcii;
  • mărirea stabilităţii imprimării;
  • simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariţiei:
    • aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici şi mai ieftine
    • substanţelor chimice de developare şi stabilizare a peliculei sensibile negative sau a suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate.

Fotografia color

Fotografie color prin sistemul "autochrom"
Ideea de fotografie color a circulat încă de la apariţia invenţiei. Primele experimente fotografice în culoare nu au avut succes, astfel de exemplu nu s-a putut împiedica decolorarea fotografiilor. Prima fotografie cu culori permanente a fost făcută în 1861 de fizicianul James Clerk Maxwell.
Primul sistem color, Autochrome Lumière, a apărut pe piaţă la 17 decembrie 1903. Acesta era un sistem de fotografie color transparentă. Fotografierea se făcea pe trei plăci fotografice alb/negru cu substanţe cromatice sensibile numai la culorile roşu, verde şi albastru. Apoi cele trei fotografii transparente rezultante se suprapuneau, dând o fotografie color transparentă.
Pelicula color de tip Kodachrome a apărut în 1935 şi s-a bazat pe emulsii tricromatice. Majoritatea peliculelor color moderne, cu excepţia "Kodachrome", se bazează pe o tehnologie dezvoltată de compania germană Agfa în 1936.
Fotografia instantanee cunoscută sub numele de Polaroid a apărut în anul 1948, fiind pusă la punct de dr. Edwin Land, la început în alb/negru, iar din 1962 în culori.




Fotografia digitală

Fotografierea tradiţională a fost dificilă pentru fotografii ce lucrau departe de sediu (precum corespondenţii de presă din străinătate), fără acces la facilităţi de procesare şi transmitere. Pentru a ţine pasul cu popularitatea crescândă a televiziunii, aceştia au făcut tot posibilul pentru a trimite imaginile lor la ziar cât mai repede. Fotojurnaliştii trimişi în locaţii distante trebuiau să îşi ia cu ei un mini-laborator foto şi un aparat pentru cuplarea la liniile de transmitere a imaginilor. În 1990, compania Kodak a prezentat publicului DCS 100, primul aparat de fotografiat digital disponibil în comerţ. Preţul său ridicat indica o utilizare numai în fotojurnalism şi aplicaţii profesionale, dar încetul cu încetul şi ramura digitală a fotografiei a devenit disponibilă în comerţ.
În decurs de 10 ani aparatele de fotografiat digitale au devenit articole de consum uzuale. La ora actuală, răspândirea lor pe glob a depăşit de mult predecesorul lor tradiţional, deoarece preţul componentelor electronice scade permanent iar simultan se îmbunătăţeşte şi calitatea imaginilor digitale.
În ianuarie 2004 Kodak a anunţat că nu va mai produce aparate foto reîncărcabile cu film de 35 mm începând de la finalul anului. Totuşi, şi fotografia "udă" va continua să existe, atâta timp cât artişti fotografici talentaţi şi unii amatori vor dori să profite de posibilităţile ei multiple.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu